La această conferinţă au fost invitaţi: Dan şi Iulia Călinescu, Pr Horia şi Ana Bursaş-Grad, şi Sr Mariana Muţiu. Aceştia au dorit să transmită tinerilor prezenţi în număr foarte mare un mesaj actual despre prietenie,dragoste şi sex.
Din această conferinţă am surprins câteva idei,care am să le împărtășesc cu voi şi am să încep prin a vă spune cel mai frumos lucru care a adus zâmbete şi lacrimi de bucurie pe feţele celor prezenţi în sala, fiind luat dintr-o povestioară adevărată şi anume faptul că : “avem un Tată care ne iubeşte, şi ne va fii alături în orice moment ,al vieţii noastre.”
Voi, tinerii de azi ,ar fi bine înainte să porniţi pe un drum alături de o persoană şi să spuneţi: “te iubesc”, să vă gândiţi că:
Iubirea nu e un sentiment ci o alegere, alege binele celuilalt, iar castitatea ne invită tot la acelaşi lucru. Nu-i nevoie, să faceţi ceva special pentru a deveni iubiţi, căci voi deja sunteţi speciali, sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu, care este Regele regilor, deci sunteţi prinţi şi prinţese.
Aveţi în voi un foc care nu îl puteţi stinge niciodată, dar în schimb îl puteţi îndrepta spre ceilalţi, să vă folosiţi talanţii astfel încât să puteţi să îl faceţi pe cel de lângă voi fericit. Fericirea o găseşti când dăruieşti.
Prietenia e cea mai frumoasă comoară. O singură rugăciune vă poate schimba viaţa…
Şi doar atunci, când veţi fi siguri că sufletul vostru alege să iubească, şi că puteţi să vă luaţi un angajament pentru întreaga viaţă, căci Dumnezeu ne îndeamnă la acest lucru.
Medve Mădălina