Pr. Daniel Ange: ,,Fericirea adevărată constă în a ne recunoaşte ca fiind iubiți de Isus şi a fi copii ai Tatălui, iar aceasta trebuie să strălucească în voi dincolo de INTC!”

La încheierea ediţiei de anul acesta de la Cluj-Napoca a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România, am dorit să mijlocesc, prin acest interviu, o întâlnire mai personală a celor care au luat parte la acest eveniment cu Părintele Daniel Ange, cel care, prin catehezele pe care ni le-a propus, ne-a orientat sufletele şi minţile spre a descoperi şi a urma fericirea adevărată. Am dorit, totodată, să aduc la lumină modul în care a fost perceput contactul cu tinerii şi persoanele dedicate formării lor în Biserica noastră, dată fiind experienţa sa vastă de catehizare, de formare şi de îndrumare a tinerilor. Dincolo de acestea, am dorit să îi solicit Părintelui Daniel Ange recomandările pe care le consideră de cuviinţă pentru prezentul tinerilor din Biserica noastră, vizând şi activitatea celor responsabili de formarea creştină.

I: După ce timp de trei zile ne-aţi îndrumat spre a căuta şi a trăi fericirea adevărată, v-aş ruga să ne împărtăşiţi cel mai profund moment de fericire din viaţa Dumneavoastră.

Pr. Daniel Ange: Cred că este momentul în care Isus m-a chemat să-L urmez şi să-I slujesc, pe când aveam doisprezece ani şi jumătate şi eram într-o mică capelă, în timpul rugăciunii de seara în familie, în 13 iulie 1946. Cred că a fost momentul celei mai profunde fericiri pentru că, pornind de la acel moment, mi s-a schimbat întreaga viață. A fost minunat!  Fericirea fiecărei zile care a urmat s-a desprins și a venit din acea mare bucurie.

I: Și dacă vă gândiți la aceste zile ale Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România în care ați fost în mijlocul nostru, ați trăit și aici bucuria, fericirea profundă?

Pr. Daniel Ange: Sigur! Fără ezitare, a fost la Adorația Euharistică de vineri seara, de la Mănăstire (Mănăstirea Congregației Surorilor Maicii Domnului). Pentru mine, văzând tinerii atât de concentrați în rugăciune și în Adorație, cu chipurile atât de reculese și de frumoase, Adoraţia a adus cerul pe pământ. Dacă ne gândim că Isus, care era acolo, este același Isus pe care Îl vom vedea în toată gloria Sa în cer, realizăm că am fost în mod direct, aș spunea spune chiar fizic, conectați la cer. Noi ştim că în Liturghie, în divina Liturghie, Cerul coboară pe pământ. Dar, în timpul Adorației, Cerul descinde şi rămâne pe pământ.

A fost, totodată, foarte frumos cum, în timpul procesiunii, când ne-am rugat Rozarul, Fecioara Maria ne-a pregătit să-L adorăm pe Fiul Său. Mi-aș fi dorit să rămân întreaga noapte în Adorație. Apoi, eram cu toții bine, ne simţeam bine pentru că trecuse şi furtuna din acea seară și căldura de afară nu mai era atât de mare, astfel încât puteam simți prezența îngerilor. Cu siguranţă totul a fost pregătit și din Cer, și de pe pământ, pentru acest timp de Adorație. A fost o idee extraordinară să avem Adorația la mănăstirea surorilor care au organizat totul atât de frumos încât m-a dus cu gândul la Zilele Mondiale ale Tinerilor unde există astfel de procesiuni și o noapte de Adorație, dar sigur, de data aceasta, au fost în dimensiuni mai mici.

I: Cum i-ați perceput pe tinerii care au participat la această a treisprezecea ediție a Întâlnirii Tineretului Catolic din România?

Pr. Daniel Ange: Am fost foarte, foarte impresionat de fervoarea lor, de tăcerea atentă în care au ascultat catehezele. Totuși catehezele au durat o oră, iar o oră este foarte mult pentru tinerii de astăzi care sunt atât de obișnuiți cu televiziunea și cu internetul, cu telefoanele inteligente și I-pod-urile pentru stocarea fotografiilor, unde totul se realizează extrem de repede. Aici, neavând nicio imagine și ascultând aceeași persoană timp de o oră, au reușit să fie atenți până la capăt. Cred că această concentrare a fost chiar mai mare decât cea pe care o văd la tinerii din Franța. Nu spun că tinerii din Franța sunt responsabili sau de acuzat pentru aceasta, dar astăzi ei au mari dificultăți să asculte atent pe cineva mai mult de 10-15 minute şi nu au răbdare să înțeleagă clar.

Apoi, am fost atins de bucuria tinerilor exprimată prin dans, prin cântece. A fost o bucurie adevărată, care m-a impresionat. De asemenea, simplitatea contactelor, a apropierilor dintre oameni m-a făcut să mă simt la mine acasă, iar bariera limbii să fie depășită prin zâmbete, prin privirea directă. Aceasta a fost minunat! Sunt realmente încântat!

Sunt, de asemenea, impresionat de organizarea extraordinară: programul, voluntarii, mesele… V-ați gândit la toate! E o muncă minunată pe care cred că ați început-o cu luni în urmă.

I: Ne bucurăm pentru că aţi fost mulţumit de modul în care a fost pregătit acest eveniment al Bisericii noastre. Aş vrea acum să vă întreb cum am putea noi, cei care am participat la această întâlnire, să devenim ,,căutători de fericire” și pentru alți tineri, pentru cei care nu au avut șansa de a fi aici, fie pentru că nu s-a putut, fie pentru că nu și-au dorit.

Pr. Daniel Ange: Cred că trebuie să continuați să lăsați să strălucească bucuria voastră. Aceasta atinge inimile cel mai mult. Iar această bucurie este simplă și continuă. Chiar dacă primim vești rele și devenim, bineînțeles, triști, bulversați, rămâne o pace în inimă care este trainică. Iar această pace trezește întrebări în cei care nu cred sau care au o credință slabă. Cel mai limpede vedem aceasta la înmormântări ale creștinilor, unde există tristețea, lacrimile, durerea. Chiar și Isus a plâns la moartea prietenului său, Lazăr. Dar, pe lângă ele, există un calm, o pace, iar durerea nu este disperare. Durerea, pentru creştini, nu este disperare! Doar pentru cei care nu cred, moartea este disperare deplină căci, întrucât nu cred în Cer, sfârșitul vieții este, pentru ei, teribil. Adesea, astfel de momente îi fac pe atei, pe necredincioși, să își dorească să cunoască acea pace, acea bucurie a creștinilor.

I: Pentru a adânci puțin această direcție, v-aș întreba ce recomandări le-ați face persoanelor laice sau consacrate care lucrează cu tineri care s-au îndepărtat de credința lor și de valorile morale, pentru a-i (re)aduce aproape de Dumnezeu și în bucuria de a trăi alături de El?

Pr. Daniel Ange: E dificil, dar cel mai bine este să începem prin a vorbi despre valorile umane care sunt, bineînțeles, creștine, dar nu în mod exclusiv. A nu minți, a nu fura, a nu ucide, sunt de urmat de către toată lumea, nu doar de creștini. Dar creștinii au arătat că aceste reguli şi  valorile pe care ele le implică, sunt precum niște semne de circulație pe drumul umanității, stabilite pentru a evita multă suferință, mult rău, şi pentru a arăta cum 80% din suferința din lume nu provine din cutremure, din explozii ale vulcanilor sau din alte cauze naturale, ci provine din păcat. Astfel, cineva care este gelos, care este plin de ură sau care trăieşte în spirit de răzbunare, face nefericite toate persoanele care-l înconjoară, producându-le suferință. Tot astfel, cineva egoist își produce lui însuși suferință. Prin contrast, cine se întoarce spre Dumnezeu devine umil, devine blând. Probabil nu imediat, ci mai lent, dar în mod cert devine astfel. Cu siguranţă devine şi mai generos, servindu-i pe ceilalți. O asemenea persoană nu îi mai face pe cei din jurul său să sufere prin furia, prin răzbunarea sa, ci oferă iubire împrejurul său.

E ușor să explici cuiva cum aduce păcatul suferința, căci păcatul ne face să suferim atât  pe noi înșine, cât și pe ceilalți. De pildă, avem la îndemână toate poruncile privitoare la sexualitate. Avantajul poruncilor privind sexualitatea constă în faptul că poți discuta și cu cei necreștini, pentru că toată lumea, toți tinerii, sunt interesați de ceea ce presupune sexualitatea. Este atât de important pentru ei! Iar aici nu este necesar să vorbești în mod direct despre credință, despre Isus. Poți, de exemplu, arăta în ce mod cineva care nu-și controlează impulsurile sexuale și are raporturi sexuale cu mai multe persoane, face să sufere mulţi oameni, nefiind fidel și, în ce mod, el însuși, având relații intime cu mai multe persoane, va suferi întreaga viață, căci inima sa rămâne goală. Poţi arăta, în acelaşi sens, cum copiii care au fost abuzați sexual vor fi traumatizați pentru toată viața. Astfel scoţi în evidenţă, fără îndoială, că păcatul antrenează multă suferință.

Acestea sunt lucruri pe care le putem discuta cu cei necredincioși, pentru că ating valori umane, pe care le înțelege și le protejează toată lumea. Pornind de la discuții de nivel uman, e ușor să faci un pas în plus și să ajungi să vorbești despre Isus, despre Evanghelie, despre bunătatea și blândețea lui Isus, despre iertarea, vindecarea și consolarea pe care Isus le oferă. Acestea pot face să cadă toate prejudecățile şi putem astfel evangheliza.

Pe de altă parte, e important să căutăm în fiecare persoană ceea ce ea trăiește deja frumos și bine, chiar dacă nu este încă creștină. E de mare folos să accentuăm lucrurile bune pe care le face și să o felicităm pentru ele, să se simtă admirată pentru ele. Adesea întâlnim atei care sunt foarte generoși, care se îngrijesc de mulți alții sau chiar comuniști care se gândesc la săraci. Eu văd lucrurile bune din fiecare persoană.

I: Sunt acestea şi metode de Evanghelizare ale comunității Jeunesse Lumière? Explicaţi-ne, în câteva idei, care este misiunea şi scopul acestei comunităţi de tineri.

Pr. Daniel Ange: Da. Jeunesse Lumière este o școală pentru tineri între 18 și 30 de ani, din țări diferite. Scopul acestei școli este acela de a forma și de a încuraja tinerii să devină mărturisitori ai lui Isus, nu neapărat preoți sau persoane consacrate, ci tineri din lume, tineri care se gândesc și să se căsătorească. Un țel este și acela de a-i pregăti pentru vocația lor, fie că aceasta este înspre căsătorie, înspre întemeierea unei familii, fie că este pentru viața consacrată.

Formarea în cadrul comunităţii este bazată pe o alternanță între perioade lungi de viață fraternă, aș putea spune chiar viață monahală, cu program intens de rugăciune, și perioade de misiune (de patru ori pe an), care au loc în școli, licee și universități, deci cam peste tot, ca invitație pentru a avea o viață echilibrată. Se bazează, de asemenea, pe încrederea reciprocă, pe privirea profetică (a vedea ceea ce celălalt are bun şi frumos în el) și iertarea reciprocă. Jeunesse Lumière este, deci, o școală care formează tineri pentru tot restul vieții lor.

Acești tineri și-au întrerupt viața anterioară, studiile sau munca, pentru unul sau doi ani. Adesea, ei vin aici înainte de a începe studiile universitare sau după ce și-au încheiat facultatea, înainte de a se angaja pe piaţa muncii. Pe parcursul formării în comunitate, tinerii locuiesc alături de foarte puțini adulți, astfel că tinerii din al doilea an de formare, numiți servitori ai casei, sunt responsabili de cei noi, care sunt în primul an, timp de un an întreg. E foarte bine ca responsabilii să fie tineri, căci faptul de a avea responsabilitatea în mâinile lor îi ajută foarte mult să se maturizeze atât la nivel uman, cât şi la nivel spitritual.

I: Așa cum ați subliniat în cateheză, martirii Bisericii noastre și-au dat viața pentru credința lor în Isus Hristos. Sângele lor vărsat din credință a rodit în noi, generațiile care le-au urmat. Dar, la 25 de ani de la eliberarea Bisericii Greco-Catolice, se observă o anume indiferență, din ce în ce mai accentuată, față de Dumnezeu și față de valorile morale, în societatea noastră. Cum am putea noi face să scadă această indiferență și să-i ajutăm pe tineri să se angajeze cu seriozitate într-o relație profundă cu Isus Hristos?

Pr. Daniel Ange: Vedem că tinerii sunt victime ale spiritului lumesc, ale mondenității, ale consumismului. Isus ne spune că noi nu suntem din lume pentru că El ne-a ales pe noi din lume (Ev. Ioan 15, 19). Dar lumea de astăzi relativizează și face să se piardă reperele morale. Este precum o ideologie nouă ce vine în urma comunismului. Întrucât comunismul nu a reușit să distrugă Biserica și valorile morale, aceasta este o nouă formă de atac al satanei, chiar mai periculoasă decât comunismul. Comunismul a fost un atac mai direct, mai fățiș asupra credinței, căci era vădit împotriva lui Dumnezeu, anti-Dumnezeu şi fără Dumnezeu.

În comunism, cel puțin, știam la ce să ne așteptăm de la oameni ca Marx, Lenin, Stalin sau Ceaușescu. Astăzi ne confruntăm mai degrabă cu ispite interioare, precum ispitele curăției, care au o forță foarte mare (cum, de exemplu, este pornografia care e peste tot și ne invadează din toate părțile). Tinerii, care sunt fragili – noi toți suntem fragili, de fapt – pot cădea în aceste ispite. Pentru a rezista în faţa lor, avem nevoie de tot atât de mult curaj precum era nevoie în comunism pentru a continua să-ți  practici credința în mod ascuns, clandestin. Astăzi, aș spune că tinerilor care au fervoarea credinței li se cere mult, mult curaj.

Vedeți, tinerii care au venit aici pentru 4 zile, puteau fi pe plajă la Constanța sau la munte la Sinaia, puteau foarte bine să meargă în cluburi, dar ei au venit să-i ofere 4 zile lui Isus. De aceea, trebuie să încurajăm foarte mult tinerii să se alăture grupurilor de tineri creștini fervenți precum: noile mișcările carismatice, Acțiunea Catolică, neocatecumenii, grupurile de Adorație sau cele care fac pelerinaje (ca, de exemplu, la Medjugorje). În fine, e important ca un tânăr să aparțină unui grup creștin cu care să se întâlnească săptămână de săptămână și, în credință, să-și reînnoiască forțele. Astăzi credința nu se mai transmite atât în familie, ca altădată, ci în asemenea grupuri. De asemenea, vocațiile de astăzi se nasc din ce în ce mai puțin în familii și provin din grupuri ale cercetașilor (Scout), din noile mişcări ecleziale sau dintre tinerii care merg în pelerinaje. De aceea, episcopii și preoții trebuie să susțină foarte mult aceste grupuri ale tinerilor, să încurajeze și să creeze asemenea grupuri.

I: Acum, pentru a încheia interviul nostru, la finalul Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, vă rog să ne spuneți ce este, în concluzie, fericirea adevărată?

Pr. Daniel Ange: Eu cred că fericirea adevărată este fericirea lui Isus Însuși, pe care ne-o transmite, ne-o oferă. Nu este un dar pe care trebuie să-l cerem. Când Isus se roagă pentru ultima oară, în rugăciunea Lui profundă, Isus spune: ,,Tată, bucuria mea să fie în ei”, iar El precizează ,,bucuria mea în plenitudine”, nu o bucurie ca oricare alta, o mică bucurie, ci întreaga Lui bucurie, bucuria Lui de Fiu, bucuria Lui filială să fie în noi. Iar această bucurie nimeni și nimic nu ne-o poate umbri sau sustrage. Cum Isus a spus în aceeași seară, ,,veți plânge, veți suferi, veți fi persecutați, dar Mă veți revedea, iar inima voastră va fi în bucurie”, acea bucurie nimeni nu v-o va putea lua, nu v-o va putea fura.

Această fericire este fericirea adevărată, mai profundă decât toate micile bucurii pe care o persoană le trăiește în viață. Cât despre fericirea pe care am întâlnit-o la această întâlnire… această întâlnire se încheie, deci nu e suficient să trăim fericirea din timp în timp, când sunt asemenea întâlniri. Noi trebuie să avem fericirea în străfundul inimii, iar aceasta este fericirea de a fi iubiți de Isus, de a fi copii ai Tatălui.

 

Interviu realizat de Gabriela Fechete

 

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *