Când am pornit din Bucureşti, din Râmnicu Vâlcea şi din Brezoi, nici unul dintre cei 45 de tineri care am reprezentat Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti nu bănuiam că vom reuşi să schimbăm mottoul INTC din „căutători de fericire” în înşişi purtători ai acesteia. Cine mai crede azi în astfel de citate sau de formulări aparent fără conţinut? Însă, tinerii frumoşi, adunaţi la INTC din toată ţara, aveau să ne demascheze foarte puţina noastră credinţă. În ciuda reţinerilor noastre de adulţi care le ştim perfect pe toate, ei chiar au venit la Cluj-Napoca pentru a-şi căuta fericirea. Şi au găsit-o, întrebaţi-i şi vă veţi convinge singuri!
Ce a însemnat pentru mine INTC? INTC a fost fericirea mea din acest an. Treceam printr-o perioadă complicată din viaţa mea: certuri, neînţelegeri au făcut să mă gândesc doar la partea neagra a vieţii. Nu mai vedeam lumina în nimic. Nici în oameni şi nici în faptele şi vorbele lor. Aveam nevoie de o raza care să îmi redea fericirea şi în inima dar şi pe faţa mea. Nu ştiam unde să o caut. Am hotărât să particip la aceasta întâlnire. Nu ştiam ce mă aşteaptă dar voiam să fie locul şi timpul în care îmi voi deschide mintea şi inima. La Cluj, m-am regăsit, am descoperit sensul vieţii, calitatea vieţii şi mai ales fericirea. De atunci trăiesc fiecare clipa şi mă bucur de tot ce înseamnă cuvânt, sens şi fapta! Am căutat fericirea şi am găsit-o în Cristos!
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din acest an a fost pentru mine o experienţă plăcută. Aici am venit în speranţa de a găsi fericirea, am pornit cu ideea că nu trebuie să mă descurajez atunci când o voi căuta. Fericirea la care suntem chemaţi constă în comunicarea perfectă cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu noi înşine. În preajma tinerilor cât şi a altor persoane m-am simţit ca într-o comunitate religioasă unită. Cu ei am schimbat impresii, experienţe, gânduri şi realizări. Zâmbetele pe care le-am văzut pe chipul fiecăruia (preoţi, persoane consacrate, animatori, organizatori, tinerii, voluntarii, etc.), m-au făcut să mă simt împlinită spiritual, m-au învăţat să nu mă descurajez în drumul vieţii mele, deoarece Dumnezeu este mereu cu mine. Pentru mine fericirea este ca şi o lumină pe care trebuie sa o adun cu multă grijă.
Am învăţat să trăim fericirea,
Oferind:
Un simplu zâmbet
Un moment de rugăciune
O îmbrăţişare
Un “Bună” spus din inimă…
Şi că mereu o regăsim
În drumul nostru
Cu Dumnezeu şi aproapele
Şi o împărtăşim cu voi
Prin tot ceea ce facem
Şi suntem noi.
Căci…
Fiecare, am venit spre fericire
De pe un alt drum
Şi am plecat de acolo
Pe acelaşi drum… noi doi…
Şi Dumnezeu,cu noi.
Acolo…
Am căutat fericirea
Şi am găsit-o
Unul în sufletul celuilalt!
Pentru mine, această întâlnire naţională a tineretului catolic, m-a ajutat să-mi conturez mai bine ideile cu privire la ceea ce se întâmplă la nivel naţional! Ca şi animator la grupurile de discuţii m-a ajutat să mă cunosc mai bine şi să am o viziune mai amplă în ceea ce priveşte părerea tinerilor despre aceste întâlniri, cum privesc şi înţeleg ei lucrurile. Concluzia mea este aceea că trebuie lucrat mai bine la sufletul tinerilor şi încercat, pe cât posibil, ajutaţi în problemele lor, care sunt destul de multe. În privinţa organizării eu aş acorda nota 11. Excepţional!!! Ne vedem la următoarea întâlnire.
Având în vedere că tocmai am participat la al 4-lea meu INTC, pot spune că ştiam la ce să mă aștept. Totuşi au fost multe aspecte care m-au surprins în mod plăcut: organizarea întregii întâlniri, programele propuse, tema, catehezele… Am participat pentru prima dată ca animator la INTC, o experienţă unică. Am avut parte de un grup minunat, deschis, cărora sper că am reuşit să le transmit suficiente motive pentru a se bucura mereu. Mă întorc acasă cu gândul că versetul “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi căci plata voastră multă este în ceruri” nu este un simplu verset biblic, ci dă sens bucuriei mele ca tânăr.
Aceste zile petrecute la INTC de la Baia Mare a reprezentat pentru mine locul în care am reuşit să mai pun o cărămidă la clădirea vieţii spirituale prin catehezele şi momentele de comuniune petrecute alături de tineri din întreaga ţară.
Am o singură variantă ca termen de comparaţie în materie de INTC, unde a fost grozav, dar aici a fost şi mai şi! Tineri care nu se cunoşteau înainte şi care nu au avut nici o reţinere să interacţioneze unii cu alţii, o adevărată comuniune de bucurie! A fost o săptămână care la fel de bine aş fi preferat să fii durat două săptămâni sau o lună. A fost cald, dar asta nu ne-a împiedicat nici să ne exprimăm bucuria tinereţii, nici să participăm la program. Festivalul a fost superb şi în tot acest timp am simţit libertatea de a-mi manifesta credinţa în voie. Să cunoşti atâţia tineri credincioşi te încurajează cu adevărat să împarţi bucuria lui Cristos tuturor! şi să te ţii şi cu dinţi de ea, indiferent de piedicile întâlnite şi Nu-urile primite.
Dincolo de organizare care mi s-a părut foarte bună (cu unele excepţii) întâlnirea de la Baia Mare a fost o experienţă cu adevărat unică pe care eu am trăit-o în aceste zile la maximum şi care mi-a dat ocazia să-l întâlnesc pe Isus atât în rugăciune, cât şi în bucuria de a fi tânăr… atât în tinerii pe care nu-i cunoşteam şi pe care apoi mi-au devenit prieteni, cât şi în preoţii care au fost totdeauna alături de noi prin cateheze şi sfaturi… Timp de cinci zile ne-am încălzit la focul lui Cristos, acum e timpul ca noi, tinerii să ducem mai departe scânteia iubirii, speranţei şi credinţei în această lume de răzvrătiri păgâne.
Bucurie, speranţă, curaj, acesta sunt sentimentele pe care le-am trăit în aceste zile. Bucuria cunoaşterii celorlalţi tineri din cadrul discuţiilor pe grupuri. Speranţa că această întâlnire specială cu Cristos îmi va da treptat mai mult curaj să pot experimenta cu tărie, fără reţineri în faţa celorlalţi credinţa mea.
La cateheză l-am cunoscut pe pr. Orosz Istvan, care ne-a vorbit foarte frumos şi, folosind exemple sugestive, m-a făcut să înţeleg că pentru a fi împăcaţi cu Dumnezeu şi cu aproapele trebuie mai întâi să fim împăcaţi cu noi înşine. Pentru prima dată, am avut ocazia să particip la o liturghie greco-catolică.
Mi-a plăcut foarte mult la Baia Mare. După momente de rătăcire mi-am găsit din nou calea, l-am regăsit pe Dumnezeu în inima mea şi sper să-l păstrez mereu. Mulţumesc din suflet tuturor! Dumnezeu să ne binecuvânteze!
Chiar după prima zi petrecută la Şumuleu Ciuc la INTC, în care m-am lăsat purtată de entuziasmul trăirii împreună, am reuşit să regăsesc în mine vechile sentimente ale optimismului, a bucuriei depline în Cristos şi a speranţei că mâine va fi mai bine. Am conştientizat că omul este în relaţie cu sine însuşi, cu aproapele şi cu Dumnezeu. De aceea avem nevoie de reconciliere, pentru a trăi cu adevărat ca fraţii în iubire, dar mai ales în acceptare. Însă ceea ce dă consistenţă e relaţia cu Dumnezeu, care te ajută să te cunoşti pe tine însuţi şi să interacţionezi cu ceilalţi într-un mod util şi plăcut. Împărtăşirile celor din grupul de discuţii au avut un efect benefic arătându-mi realitatea celorlalţi care au probleme şi nevoi mult mai mari decât ale mele. Astfel m-am reconciliat cu mine însumi, realizând că viaţa, deşi uneori grea, e plină de farmec şi frumuseţi neînchipuite. Ce poate fi mai frumos decât a descoperi bucuria de a trăi împreună ca fraţi!
Bucuria şi emoţiile trăite în aceste zile sunt înălţătoare. Simt cum îmi creşte credinţa, cum mă înalţ în iubire, cum din soare micuţ devin lumină a lui Cristos. Am învăţat cum iubirea şi puritatea ne scot din furtună şi ne conduc la soare. Să strângi mâna unui tânăr pe care nu-l cunoşti şi să-ţi zâmbească e nemaipomenit. Cred că Dumnezeu a revărsat multe daruri peste noi în aceste zile! Îi mulţumim din inimă pentru iubirea sa divină.
A fost pentru prima dată când am participat la o întâlnire de o aşa amploare… Mă bucură faptul că reuşesc să mă hrănesc din acest entuziasm al credinţei… Ştiu că mulţi dintre noi nu suntem decât nişte paie sau spice, unele secătuite de vântul aspru al furtunii din lume, altele aflate poate ceva mai la adăpost, dar ceea ce e mai important e că mă simt devenind treptat un bob, care nu a ajuns încă la plinătate… E normal ca doar în patru zile să nu pot săvârşi transformări miraculoase în mine. Vreau totuşi să-mi las sufletul deschis să primească sămânţa unui cuvânt divin rostit, împărtăşit, dar mai ales trăit! Curaj!
INTC de la Şumuleu a reprezentat pentru mine o prima experienţă de acest fel şi am venit aici ghidată de credinţă, entuziasm şi, bineînţeles, de dorinţa de a îmbunătăţi relaţia mea cu Dumnezeu prin mine şi prin ceilalţi. Am întâlnit persoane noi, am strâns legăturile deja existente în grupul diecezan şi am avut ocazia să salut prieteni vechi. În câteva cuvinte, mi-am întărit convingerea că a trăi împreună cu ceilalţi e vocaţia mea aici pe pământ. În urma discuţiilor am realizat că nu contează naţionalitatea sau ritul, ci credinţa în acelaşi Cristos. Am avut ocazia de a mă ruga, de a mă forma, de a asculta experienţele altor tineri, dar şi de a mă distra, adică cam tot ceea ce are nevoie un tânăr în ziua de azi.
M-a bucurat extraordinar de mult interesul mare manifestat de tineri pentru tema „Dragoste, sexualitate, familie”, prezentată în conferinţele de la INTC. De fapt, conferenţiarii, toţi tineri şi ei, au propus un alt titlu: „Este familia o instituţie depăşită în zilele noastre? Ce valoare are familia pentru tinerii de vârsta noastră?” S-a vorbit despre trecerea de la prietenie la iubire, despre diferenţa între îndrăgostire şi dragoste, despre alegerea partenerului, despre motivele care îi fac pe tineri să opteze pentru căsătoria de probă, despre crizele care pot apărea într-o familie, despre metodele naturale de planificare a familiei. Sper ca toate cele prezentate să îi ajute pe tineri să îşi clădească mai solid pe stâncă viitoarea sau poate actuala lor casă, familia.
Mi-au plăcut, de asemenea, spectacolele de seară prezentate de grupuri de tineri din diferite parohii: au alternat cântece, dansuri, scenete, cu subiecte religioase şi nu numai. Cei prezenţi pe scenă au demonstrat că se poate face un spectacol tineresc, plin de viaţă, antrenant, atractiv şi, în acelaşi timp, decent, de bun simţ. Ar fi extraordinar dacă ar exista mai des în Biserică astfel de contexte în care tinerii să se exprime şi din punct de vedere artistic. De asemenea, pe parcursul acestor zile, nu numai la spectacolele de seară, m-a impresionat legătura puternică manifestată între tineri şi episcopii lor.